Am citit de curand ca Rezolutia Consiliului Europei privind egalitatea parinteasca a fost adoptata in plen si m-am bucurat dar m-am si intristat cand am citit comentariile rautacioase impotriva acestei rezolutii. Pe scurt, UE recomanda statelor membre sa modifice legislatia astfel incat aranjamentele de tip custodie comuna fizica sa devina regula in cazul divortului sau separarii parintilor si Parlamentul Consiliului Europei cere statelor membre sa introduca ca preferinta custodia comuna fizica, adica locuinta alternanta a copilului,
in toate cazurile in care nu exista riscuri de abuz sau violenta din partea unuia dintre parinti.
Rezolutia nu are caracter obligatoriu ceea ce inseamna ca Romania se poate alinia sau nu la legislatia europeana.
In tara noastra, exista tendinta, chiar daca au custodie comuna, locuinta sa se stabileasca la unul dintre parinti, in special la mama, rolul tatalui fiind diminuat considerabil si mama uitand de multe ori sa-l implice in deciziile importante din viata copilului.
Majoritatea comentariilor contra
rezolutiei promovau ideea ca locuinta alternanta ar destabiliza copilul
si nu ar fi in interesul suprem al copilului. Eu cred, si subliniez
este strict parerea mea, ca este benefic pentru copil sa stie ca acasa
este atat la mami cat si la tati, mai ales in cazurile cand parintele ce
locuieste cu copilul monopolizeaza relatia cu acesta si "uita" sa-l
implice si pe celalalt parinte in deciziile importante din viata
copilului.
Nu-mi voi da cu parerea ca specialist in stiinte psiho-sociale despre importanta prezentei ambilor parinti in viata copilului (puteti citi aici despre efectele negative ale lipsei unui parinte
http://blog.arpcc.ro/2015/10/ce-inseamna-sa-cresti-fara-un-parinte.html ) ci imi voi spune parerea mea ca om care are in jurul lui prieteni ce au crescut cu un singur parinte, prieteni ce au avut parinti intelepti si au inteles ca e important pentru copil sa colaboreze chiar daca au divortat, ca femeie, ca mama ce a facut un exercitiu de imaginatie si m-am gandit cum ar fi daca la un moment dat drumul meu si al tatalui copilului meu s-ar separa si am gasit urmatoarele argumente majore pro Rezolutia Consiliului Europei privind egalitatea parinteasca:
- pai...daca in furia separarii, orgoliul mi-ar intuneca mintea si pentru o clipa macar m-as gandi sa exclud celalalt parinte din viata copilului meu, m-as bucura sa existe o lege care sa ma aduca cu picioarele pe pamant si sa-mi amintesc ca nu am acest drept
- stiu sigur ca singura fiinta ce-mi iubeste copilul la fel de mult cat il iubesc eu este tatal ei si daca mie mi s-ar intampla ceva m-as bucura copilul sa aiba o relatie buna cu tatal si sa mearga intr-un loc unde deja se simte acasa
- copilul are dreptul sa se bucure si sa beneficieze de prezenta si contributia ambilor parinti in egala masura
- copilul meu va avea nevoie de un model masculin pentru a se dezvolta armonios si pentru a avea relatii sanatoase cand va fi adult si nu cred ca altcineva ar incerca sa fie un exemplu mai bun pentru el.
In experienta profesionala si cea personala am intalnit cateva cazuri de parinti divortati si ma gandesc ca modificarea legislatiei in acest sens ar impiedica parintele la domiciliul caruia s-a stabilit locuinta copilului sa-l mai foloseasca pe copil impotriva celuilalt parinte sau pentru a obtine avantaje materiale. Tot in jurul meu am vazut si parinti ce au inteles ca binele copilului este mai presus de orice si au ales sa colaboreze iar acei copii au depasit mai usor trauma separarii parintilor si in unele cazuri s-au ales chiar cu doua familii.
Lista argumentelor ar putea continua dar va las pe voi sa o completati si DA, cred cu tarie ca in acest caz Romania trebuie sa se alinieze la legislatia europeana.
